ȘI-AM ZIS FRUNZĂ
O instalație sonoră, vizuală și cinematografică inspirată din universul poetic al lui Ion Vatamanu.
„Și-am zis frunză, și-am zis dor, / Și-am zis lumii că nu mor...”
— Ion Vatamanu (din poezia „Și-am zis frunză”)
“Și-am zis frunză” este un proiect de artă conceptuală și performance care explorează universul poetic al lui Ion Vatamanu prin trei medii aflate în dialog: materia vegetală, sunetul electro-acustic și imaginea cinematografică.
Materia (Galina Roșca): Lucrări de artă vizuală realizate din colaje de plante și frunze culese, conservate și recompuse în peisaje interioare.
Sunetul (Ana Everling): Un peisaj sonor ambiental construit live prin voce, sintetizatoare și live looping, în care compozițiile originale pe versurile poetului se împletesc cu înregistrări ale altor persoane, recitând versurile sale.
Imaginea (Propunere pentru Familia Vatamanu-Mărgineanu): Intervenții video și fragmente cinematografice proiectate în spațiul galeriei, care deconstruiesc și recompun vizual universul poetic al lui Ion Vatamanu, într-un limbaj de artă conceptuală și performance.
Experiența în spațiu
Format: Expoziție pop-up + Performance live (durată: 50–60 minute).
Atmosfera: Publicul intră într-un spațiu de galerie transformat într-o pădure interioară. Luminile sunt joase, concentrându-se pe detaliile botanice ale lucrărilor de pe pereți și pe proiecțiile video discrete. Pe măsură ce vizitatorii privesc lucrările, sunetul se naște treptat în mijlocul lor: straturi de voce, șoapte, versuri recitate din arhivă și armonii vocale..
Opțiuni de localuri în Chișinău: Lutnița, Artcor, Centrul pentru Artă Contemporană [ksa:k]
Producție și finanțare: Proiectul este gândit pentru a fi susținut prin granturi culturale locale și internaționale (Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, fonduri dedicate artei contemporane și colaborărilor interdisciplinare), precum și prin parteneriate cu spațiile gazdă.